Chelsea a reusit sa se impuna cu scorul de 3-2 in mansa retur a semifinalei cu Liverpool, in direct pe Sport Break, la capatul a 120 de minute de infart, dupa ce la finalul timpului regulamentar cele doua echipe se aflau la egalitate multumita golurilor inscrise de Drogba si Torres. Frank Lampard, din penalty si acelasi Drogba au dus-o pe Chelsea in finala de la Moscova, unde va da piept cu Manchester United.Chelsea a avut un star
t mai bun de partida, aproape de a fi concretizat in minutul 5 cand sutul lui Didier Drogba a fost respins cu greutate in corner de Pepe Reina. Raspunsul lui Liverpool a venit instantaneu - Yossi Benayoun a recuperat in jumatatea de teren adversa, Gerrard a continuat cu o pasa excelenta la spaniolul Torres, care insa a gresit preluarea in fata portii lui Cech si faza s-a incheiat cu bine pentru "albastri".In minutul 19, Frank Lampard i-a pasat ideal in careu lui Drogba, insa ivorianul a trimis la un metru de stalpul din stanga portii. Doua minute mai tarziu, Essien l-a incercat pe Reina cu un sut din drop, retinut cu siguranta de spaniol. Germanul Balack a continuat forcingul londonezilor cu un sut bomba de la distanta, si acesta boxat de Pepe (26).
Superioritatea clara a lui Chelsea a fost materializata in minutul 33: Kalou a sutat din afara careului, Pepe Reina a intervenit salvator, dar Drogba a fost pe faza si l-a invins cu un sut la coltul scurt. Prima parte s-a incheiat cu o noua ocazie a gazdelor, Ballack trimitand din lovitura libera la o palma de vinclul portii.
"Cormoranii" au ratat egalarea la doua minute distanta de fluierul de start al reprizei secunde, cand Gerrard a pasat superb cu capul, insa Cech a intervenit senzational cu piciorul la devierea subtila a olandezului Kuyt.
Chelsea a reactionat prin sutul lui Lampard, din minutul 53, inutil insa deoarece Liverpool a egalat zece minute mai tarziu dupa o faza superba creata de Yossi Benayoun, finalizata cu gol de Fernando Torres (1-1), cel care a dus meciul in prelungiri.
"Albastrii" au reusit sa reintre in avantaj in minutul 7 al primei reprize de prelungiri. Frank Lampard a transformat penalty-ul obtinut de Ballack in urma unui fault al lui Hyypia, dupa ce cu trei minute in urma lui Chelsea i-a fost refuzat un gol inscris de Essien pentru o pozitie de offside la Drogba.
In ultimul minut al primei parti de prelungiri, Anelka a patruns pe partea dreapta si a centrat pentru Drogba, care a rezolvat ecuatia acestui meci cu un sut puternic la coltul scurt (3-1).
Finalul de meci a fost unul palpitant odata cu reusita de la distanta a olandezului Ryan Babel (117), care insa a venit prea tarziu pentru Liverpool, "cormoranii" pierzand finala cu rivala de moarte, Manchester United.
Chelsea: Cech, Essien, Carvalho, Terry, Cole, Ballack, Makelele, Lampard (Shevchenko 119), J. Cole (Anelka 91), Drogba, Kalou (Malouda 70).
Liverpool: Reina, Arbeloa, Skrtel (Hyypia 22), Carragher, Mascherano, Alonso, Kuyt, Gerrard, Benayoun (Pennant 78), Torres (Babel 99).
Cartonase galbene: Alonso 41, Arbeloa 99
Arbitri: Roberto Rosetti - Alessandro Griselli, Paolo Calcagno.
Pe 21 mai, la Moscova, in direct pe Sport Break, in finala competitiei se vor intalni Manchester United si Chelsea Londra, chiar daca dumneavoastra ati votat aceasta finala doar de 3 ori.

